marți, 22 martie 2011

Premii aduse de copiii de la Waldorf

În data de 19 martie 2011, s-a desfăşurat la Teatrul Municipal din oraşul Focşani, a IV-a ediţie, a Concursului Naţional de Dans Modern şi Ritmic, intitulat “Flori pentru mama”. La concurs au participat peste 123 de formaţii de dansuri din întreaga ţară, fiind prezenţi peste 1.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 - 19 ani.
“La acest important eveniment au participat şi trupele de dansatori de la Şcoala şi Grădiniţa Waldorf din Brăila, care nu s-au întors cu mâna goală acasă. Pe lângă bucuria participării şi a trofeului concursului, dansatorii au adus şi alte premii: trupa «Năzdrăvanii», având vârsta cuprinsă între 5 - 7 ani, a obţinut locul III la secţiunea de dans modern; trupa «Fancy», copii cu vârsta cuprinsă între 5 - 7 ani, au adus la Brăila o menţiune la secţiunea majorete; iar trupa «Whisk», copii cu vârsta cuprinsă între 11 - 14 ani, au urcat pe locul I. Să nu credeţi că ne-am oprit aici, la concursul «Miss Primăvara», organizat tot la acest mare eveniment naţional, am participat cu două mici frumuseţi: Melina Tache, de la Grădiniţa Waldorf care a luat locul I, la secţiunea «Graţie», copii cu vârsta 7 - 10 ani şi eleva Teodora Popea, de la Şcoala Waldorf, tot la aceaşi secţiune a ocupat locul III. Aceşti minunaţi copii au fost instruiţi şi însoţiţi de profesor şi instructor Rodica Bocăniciu şi instructor sportiv Claudia Popea”, a declarat profesor Eduard Ionuţ Budur, director Şcoala Waldorf, Brăila.
Felicitări micuţilor, felicitări cadrelor didactice, dar şi părinţilor care au înţeles că talentul nu are frontiere.

by Arcasu

Niciun comentariu: