Oftă uşor şi îi invită să ia loc. Camera în care îşi ducea zilele era ca a oricărui alt luptător.
Se obişnuise cu puţin. La ce i-ar fi trebuit mai mult? Gândul unei căsuţe undeva in sud, înconjurată de nişte măslini il părăsise. Avea bani. Zâmbi in sinea lui, niciodată nu îi placuseră. I-ar fi dat acum pe toţi să poată reveni in arenă, tânăr, plin de snagă, cu furia tinereţii pulsându-i in tot corpul.
Il observă pe munerarius cum se mişcă nerăbdător pe scaunul din lemn. Se chinui să-şi aducă aminte cum il cheamă. Îl vazuse des in For. Degetele îi erau ingrijite, unghiile tăiate cu atenţie, părul tuns scurt şi adus spre frunte. Toga se vedea că fusese la randu-i aleasă cu atenţie. Îl deranja această grijă pe care o arăta acesta faţă de el insuşi
Simţea in el un om detaşat de agitaţia specifică Cetatii
Munerarius facu un semn uşor cu palma dreaptă spre editor. Acesta inţelese că era momentul să lămurească lucrurile.
Bătrânul lanista impunea şi acum acelaşi respect ca in tinereţe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu